Burger Battle- Top 3 cei mai gustoși burgeri din țară

Weekendul trecut la Verde Stop Arena s-a desfășurat Burger Fest 2017, un eveniment dedicat burgerilor și la care au participat 25 de restaurante din întreaga țară — cele mai multe din București, dar prezente au fost și restaurante din orașe precum Brașov, Cluj-Napoca, Râmnicu-Vâlcea și Târgu Mureș.

Cine a ajuns la eveniment a avut de ales dintre 50 de sortimente de burgeri, unii pregătiți după rețete tradiționale, alții surpinzători și inovatori — de la ‘clasicii’ cu vită Black Angus la cei atipici, gătiți cu rață, miel sau capră până la combinații suprinzătoare, cu brânză, hummus, avocado sau fructe de mare. Mda, bine că tocmai am servit masa mai devreme, înainte să mă apuc de scris, dar parcă tot aș da cu ușa frigiderului de pereți.

La fel ca și în anii trecuți, în cadrul festivalului s-au ales și cei mai buni burgeri, de către un juriu format din specialiști și iată care a fost topul:

LOCUL 3:

THE MIX

3.jpg

Băieții ăștia zic că restaurantul lor e mai mult de atât pentru că mâncarea lor e dusă la rang de artă. Mai promit că dacă îi vizitezi vei fi suprins de gust, plating si savoare.  Și vei fi surprins mâncând. Burgeri.

Unde îi găsiți: pe Octavian Goga 8, în București, deasupra pasajului Mărășești

Program: 12.00 P.M.- 12.00 A.M.

Website: http://themixconcept.ro/

p.s. Până vineri inclusiv celebrează locul 3 de la festival și au trei promoții 3 + 1 GRATIS, 5 + 2 GRATIS și 7 + 3 GRATIS pentru burgerul lor de 230 grame, premiat la #BurgerfestRO, doar 17,5 lei.

LOCUL 2:

CIRCUS PUB

2.jpg

Ei sunt câștigătorii de anul trecut, și iată că nu s-au făcut de „circ” nici anul acesta. Promit că cel mai bun burger din țară se mănâncă tot la ei în local și în 2017 și au și două atuuri: mult topping cu brânză și un flipper în local.

Unde îi găsiți: pe Bulevardul Lacul Tei nr 65

Program: 11.00 A.M.- 12.00 A.M.

Website: circuspub.ro

LOCUL 1:

CONTAINER

1.jpg

Câștigătorii de anul acesta declară că sunt pasionați de bucătărie de peste 15 ani și că sunt originali în tot ce fac. Având în vedere că promit mici din carne de pește și cartofi din mămăligă în meniurile lor tind să le dau dreptate.

Unde îi găsiți: pe Str. Buzesti Nr. 57-59, aproape de Piața Victoriei

Program: 7.00 A.M.- 6.00 P.M.(închis în weekend)

Website: http://www.foodcontainer.ro/

Acestea fiind zise, poftă bună și la fel ca și voi, abia aștept să mă asigur că topul e corect!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s